Sâmbăta trecută a început cu mişcări în slow motion şi ochi mijiţi de la somn şi soare. Am luat micul dejun, m-am pregătit, mi-am pus paltonul negru, cu volane ample la bază şi strâns în talie cu un cordon, pălăria în dungi colorate şi am plecat.
M-am oprit la Universitate şi m-am uitat dezolată în stânga la Facultatea de Istorie decorată cu graffiti şi în dreapta la un târg de Crăciun under construction. Am trecut prin pasaj spre Spitalul Colţea şi apoi am coborât spre Unirii. Soarele surprinzător de darnic în luna decembrie se reflecta în ferestre şi lumina orbitor bulevardul, dar frigul mă făcea să îmi retrag mâinile tot mai adânc în mânecile paltonului.
Înainte de Cocor, am făcut stânga pe Str. Bărăţiei şi m-am oprit la nr. 33. Dincolo de fereastra înaltă, m-a văzut Dan Milu şi, cum am deschis uşa cafenelei, s-a ridicat să mă întâmpine cu zâmbet şi energie: „Ce pălărie frumoasă! Trebuie să îţi fac o fotografie!” Nu am apucat să spun nimic, pentru că într-o clipă a pus mâna pe telefon, apoi pe umerii mei, m-a rotit spre lumină: „Privirea mai sus. Nu vreau să ai umbre.”
Nimic nu mi-ar putea umbri privirea într-un loc cu o lumină caldă şi o atmosferă plăcută. Când intri la Milu Café te simţi ca şi cum ai merge în vizită la un prieten care te primeşte cu braţele deschise în sufragerie. Spaţiul este restrâns: o cameră cu măsuţe, scaune de tot felul, două fotolii la fereastră, o canapea, covor cu medalion, bibliotecă cu cărţi, colecţie de bibelouri şi multe feluri de cafea.
Am ales Flat White. L-am întrebat pe Dan dacă aş putea să mă uit cum o prepară. A făcut ochii mari: „Am o idee mai bună!” M-a invitat în spatele espressorului să îmi pregătesc singură ceaşca de cafea. „Cum ai vrea să fie cafeaua? Mai intensă, mai puţin intensă? Mai aromată?”, m-a întreabat.
Am ales Guatemala Finca Villaure. „Şi acum ia lingura lungă de lemn şi cântăreşte 16g.” Am luat paharul cu cafea, am luat lingura, dar îmi tremurau mâinile şi paharul mic în care trebuia să cântăresc părea şi mai mic!
Am luat portafiltrul, am pus cafeaua şi Dan mi-a arătat cum să o aşez uniform cu tamperul. Următorul pas era să fixez portafiltrul în espressor, dar atunci mâinile mele de copil au fost dublate de mâinile lui Dan, puternice, pricepute. Apoi, am ales ceaşca, am învârtit de o manetă pentru câteva secunde şi am setat presiunea la 8.8. După preinfuzie a început să curgă cafeaua: dintr-un maro închis s-a schimbat treptat în auriu. Dan s-a ocupat mai departe de pregătirea laptelui cu o textură cremoasă.
Am bătut din palme fericită: iată prima mea ceaşcă de cafea! „Acum gustă!”, m-a îndemnat. „Hmm, bună!” Ne-am aşezat la fereastră, dar Dan nu avea cafea, aşa că am reluat toate etapele. Venise rândul meu să îl întreb: „Şi cum ai vrea să fie cafeaua? Mai intensă? Mai aromată?…” Însă, la Milu Café mai puteţi găsi diverse sortimente de ceai, bere de ghimbir, limonadă cu trandafiri şi biscuiţi sau altele de ronţăit.
Deschiderea cafenelei a avut de-a face cu un bucketlist. Dan şi-a dorit să facă ceva care să-i placă şi am observat grija lui pentru oamenii care îi trec pragul, dar şi entuziasmul când un domn l-a întrebat ce mai face: „48% bine, iar restul foarte bine”, a răspuns. În Bucureşti, a găsit multe locuri cu cafea bună, dar într-un ambient rece, cu design minimalist, aşa că s-a gândit să creeze un spaţiu diferit. De fapt, Dan este fotograf, dar pasiunea pentru fotografie a scăzut în intensitate: un fel de „preinfuzie” în relaţiie cu oamenii cărora le face portrete în cafenea şi de care se apropie până devin prieteni.
Cel mai greu i-a fost să aleagă numele. Îşi dorea să fie uşor de pronunţat atât pentru români, cât şi pentru străini. Dacă toate elementele care compun cafeneaua pot fi schimbate, totuşi numele va rămâne acelaşi: Milu, numele lui de familie.
În timp ce oamenii intrau şi ieşeau, unii mai rapizi, alţii mai domoli, iar Dan le pregătea cafea, mă uitam pe fereastră ca la un film în desfăşurare. De cealaltă parte a străzii, un perete cu graffiti şi semnături era fundalul static pe care se derulau imaginile trecătorilor: un bărbat cu un brad verde, înalt, strâns într-o plasă, câţiva turişti cu părul alb şi nasul roşu, două fetiţe care s-au oprit şi mi-au făcut cu mâna.
Când mi-am întors privirea în sufragerie, domnul din stânga mea zâmbea şi i-am spus: „Sunt prea mici ca să bea cafea.” Însă, m-a contrazis cu politeţe: „Nu chiar. Nouă, în Italia, ne dădea să gustăm cafea încă de la 4 ani.” S-a întors Dan la fereastră, mijlociu de statură, robust, cu barbă şi cu şorţul bleumarin, atârnat de gât şi legat la spate.
Fiecare zi este altfel la cafenea, dar Dan a fost impresionat în special de două vizite: un blogger străin i-a spus că a băut o cafea aşa cum băuse în Australia, iar un degustător de cafea i-a dat nota 8-9. Pentru a ajunge la 10, a primit din partea lui mostre de cafea de 500 euro şi câteva specificaţii pentru preparare: „Atunci a ieşit o cafea grozavă!”
Am vrut să aflu mai multe despre obiectele decorative: colecţia de bibelouri şi expoziţia de tablouri. Prieteni din toată Europa i-au trimis diverse cadouri, dar preferatele lui sunt două bibelouri: un câine şi o pisică făcute din hârtie lăcuită. Ele provin din Anglia şi povestea spune că englezii şi-au confecţionat obiecte care să înveselească decorul după perioada războiului. Cât despre tablouri, cafeneaua găzduieşte expoziţii cu vânzare pentru tinerii artişti care nu îşi pot prezenta lucrările în alte medii.
Milu Café este un loc unde voi reveni cu drag. „Tu ai un loc preferat în Bucureşti?”, l-am întrebat. „Calea Victoriei. Îmi place să mă plimb dimineaţa, când nu este aglomerat, şi să îmi creez propriile poveşti în minte.” Ceea ce am făcut şi eu când am plecat de la cafenea.
Fotografii de Dan Milu
În afara Gabrielei şi Înăuntrul Teodorei 